Ce este clavusul plantar?
Clavusul plantar sau bătătura piciorului este o zonă de piele îngroșată, inestetica și cel mai adesea dureroasă, apărută pe zonele de maximă presiune de la nivelul tălpilor sau în zonele de fricțiune de la suprafața degetelor.
Această îngroșare a pielii are un rol protector împotriva apariției unor leziuni cu lipsa de substanță, o formă de răspuns a organismului împotriva acțiunii forțelor de frecare și de presiune.
Clavusurile se pot clasifica astfel:
- Profunde sau superficiale
- Cu rădăcină (bătătura „cui”) sau fără rădăcină (bătătura „ciupercă”)
- Moi sau dure (solide)
Apariția clavusurilor se datorează atât factorilor externi, cât și factorilor interni (ce țin de particularitățile organismului în cauză). De asemenea, se remarcă faptul că apariția clavusurilor solide are loc pe suprafața plantară la nivelul articulației metatarso-falanfiene și la nivel calcanean, sau la nivelul feței dorsale a piciorului în zonele articulațiilor interfalangiene, pe când cele moi se dezvoltă interdigital, în zonele de hipersudorație plantară.
Factori externi:
- Purtarea de încălțăminte incomodă (prea strâmtă-presiune; prea largă-frecare)
- Mersul în picioarele goale
- Purtarea pantofilor cu toc (mai ales clavusuri plantare la nivelul capetelor metatarsienelor)
- Activitate fizică intensă (alergat, fotbal)
- Purtarea de încălțăminte specifică unei activități sau a unor meserii (patinaj, balet, armată)

Factori intrinseci
- Anomalii arhitecturale ale scheletului piciorului
- Platfus
- Degete „în ciocan”
- Halux valgus
- Tulburări de mers (cauză neurologică)
- Boli cronice – diabetul zaharat
tratament
Clavusul plantar poate fi eliminat prin tratament local conservator sau cu ajutorul frezei electrice,fără să afecteze țesuturile sănătoase din jur, totodată fiind necesară și încetarea factorilor externi ce l-au produs.
Nu lăsa un clavus plantar să te împiedice să mergi corect. Abordăm tratamentul bătăturilor integrat și îți recomandăm atât cea mai bună rută de eliminare a clavusului, cât și măsurile pe care le poți lua pentru ca acesta să nu reapară.